No title

Programul de dimineata este infernal. Dar deja ne-am obisnuit.

Colegi noi (buna Sabiin:D), profesori noi, materii noi, ora de trezit noua, haine noi, impresii noi, temperaturi noi, prieteni noi, locuri noi, experiente noi.

Dimineata toata lumea e in curte cu tigara in mana, pe stomacul gol...Fratiloor, ati inebunit?...

Fite noi, manuale noi, alegeri noi, opinii noi, ignorante noi, nori noi, cerinte noi.

Banii pentru manualul de romana. si pentru ala de mate. si pentru ala de fizica.

Filme noi, muzica noua, aptitudini noi, enervanti noi, accesorii noi, freze noi.

Aaaa... si pentru ala de chimie. Si sa nu uitam de alea de biologie, economie, istorie si geografie. Si nici de cele de engleza si germana.

Noua eu:)

Soni de Andrei Ruse

Update 2: la pentru cei care vor un fragment mai mare, uitati aici: http://www.zf.ro/ziarul-de-duminica/soni-3089554/


update:

Am terminat azi de citit cartea... in mai putin de 24 de ore.
Impresii: este cea mai buna dar totodata si cea mai proasta carte pe care am citit-o. Povestea e bine conturata, dar are un final dezastru. Dar cum spunea si Andrei intr-un interviu, pentru o persoana care are o anumita mentalitate, si ar vrea solutii ingenioase si in acelasi timp cat se poate de simple, finalul este genial.
Per ansamblu, cartea este foarte buna. Deci merita sa o cititi.:)


"s-a aplecat sa dea drumul la taximetru
-unde mergeti?
-la...intersectia carol cu mosilor. e un magazin de servicii funerare acolo, nu?
-nu stiu, o fi daca ziceti dumneavoastra, eu nu le stiu p-astea... v-a murit cineva?
-inca nu, i-am raspus zambindu-i.
-pai...si ce faceti acolo? m-a intrebat, in timp ce a pornit tare spre teiul doamnei.
-ne interesam si noi, ce sa facem?
-aaa... aveti pe careva bolnav, nu?
-eu.
-dumneavoastra?...da' ce ati patit?
-pai...nici nu stiu cum sa va zic. am aflat ca am cancer.
-doamne fereste!
-e, asta e acum, m-am obisnuit cu ideea, nu e de ieri alaltaieri. si ma duc sa vad si eu...ma-ntelegeti...
taximetristul ramasese mut. se uita la mine cu mila si, chiar daca imi venea sa rad, incercam sa fiu trista ca sa-l impresionez si mai mult.
-domnisoara, glumiti cu mine?
-ba deloc! am foile de la spital in geanta daca vreti sa vi le arat.
-nu, doamna, nu-i nevoie...va cred, cum sa...da' cum doamne iarta-ma?
-e, cum? pur si simplu. nu stiti cum e cu cancerul?
-asa, ati aflat la un control sau...?
-exact asa.
-de la televizor e, va zic eu! am vazut cateva documentare... si-asta face cancer! nu stie lumea, dar asta si tigarile e, fir-ar mama lor!
-pai de la televizor mi-a zis si mie ca e...
incercam sa ma abtin cat puteam de mult sa nu rad in hohote. dana la fel, o observasem in oglinda. avea mana pe fata.
-de la televizor, nu?
-daca va zic...mai ales de la prostia aia de otv.
-aoleo!
-pai da, nu stiati? ca aia emit prost de tot, au niste aparatura d-aia veche, vai mama ei. si cum eu ma uitam in fiecare seara... am patit-o, vedeti?
dana se chirchicise toata in spate si tremura de ras. din cand in cand mai scotea niste chicoteli, apoi isi lasa doar gura acoperita de mana ca sa i se vada ochii inlacrimati.
-vai, da' nu plangeti doamna, doriti un servetel? s-a sesizat imediat soferul.
-nu, nu, multumesc. doar ca...mi-e greu acum sa reaud povestea, i-a raspuns dana silabisind.
-doamne pazeste!! a exclamat taximetristul, inchinandu-se in fata bisericii de la obor. dar cum? si nu faceti tratamente d-astea?
-ba fac, d-aia nu mai am nici par!
-aoleo! eu asa credeam ca va tundeti dumneavoastra, am si vrut sa va intreb.
-nu, nu... eu aveam parul lung de tot. n-am din pacate nicio poza la mine sa v-arat.
-doamne pazeste! si s-a inchinat din nou, fara sa fie vreo biserica de care sa stiu prin preajma.
-asta e viata, ce sa-i facem acum? am concluzionat eu.
-da, mama ei, da' cum se intampla...am auzit-o si p-asta! si de la otv ziceti, nu?
-de la otv, de la acasa, mi-a dat doctorul o lista. le stia bine, ca mai sunt cazuri.
-da' la acasa ce-are, doamna?
-tot asa! transmisii proaste. cica nici proteveu' nu o duce prea bine, dar cu acasa e pulbere.
-doamne! sa-i spun lu' nevasta-mea! sarbu asta chiar ca-i al dracu' de zgarcit...am tot auzit... si cu tratamentele-astea nimic?
-nimic, nimic...m-am dus prea tarziu. bine, sanse pot fi, nu zic... da' mai am cateva luni si acum ma gandeam sa vad cum ma-ngrop si eu...ca omul.
-doamne, da' ce-a ajuns lumea asta...
-macar e bine ca mai aflam si noi. ce, eu daca stiam dinainte ma mai uitam la diaconescu, la d-astea?
-da, dar chiar asa, sa moara oameni si altii sa faca bani asa? chiar pan-aici? nu e nene! nu mai e viata cu nesatuii astia! si-atat, doar de la televizor, asa?
-pai ce-mi trebuia mai mult?
-doamne-ajuta! si s-a crucit iar. ce-am ajuns..."



Fragment din romanul "Soni" al lui Andrei Ruse. Mie una mi se pare de un umor negru genial. cititi si voi cartea si mai vorbim dupa. V-am pupat!

Necrologul lui Jonathan Trager

Jonathan Trager, cunoscutul producator al televiziunii ESPN, a decedat noaptea trecuta in urma pierderii sufletului sau pereche si a logodnicei sale. Avea 35 de ani. Un om bland, cu un comportament obsesiv. Johnatan nu s-a comportat niciodata ca un romantic pierdut. Dar in ultimele zile din viata sa, ne-a dezvaluit o latura necunoscuta a psihicului sau. Aceasta noua persoana cu trasaturi oculte si-a cautat sufletul pereche intr-o maniera Agatha Christie. Cauta o femeie alaturi de care a petrecut doar cateva ore pretioase. Din pacate, cautarea s-a sfarsit sambata seara, intr-o maniera brutala, un esec total. Dar chiar si dupa aceasta, curajosul Trager a sustinut idea ca viata nu este doar o serie de accidente nesemnivicative. Ci este o plasa tesuta din moment delicate ce culmina cu dezvaluirea unui maret plan divin. Intrebat despre pierderea dragului sau prieten, Dean Kansky, castigator al premiului Pulitzer si directorul publicatiei "New York Times", l-a descries pe Johnatan ca fiind un om schimbat in ultimele momente ale vietii sale. “Vedea lucrurile mai clar” a afirmat Kansky. In final, Johnatan a realizat ca daca vrem sa traim in armonie cu universul, trebuie sa credem cu totii in ceea ce grecii numeau “fatum”. Iar noi il numim “destin”.




Drepturile de autor nu imi apartin mie, cu toate ca mi-ar fi placut.

Extras din filmul "Serendipity".

Vine toamna.

Salut!

Ma gandeam ca mai sunt decat foarte putine zile de vacanta...mai exact doar o saptamana jumatate. Se termina vara si nu imi pare rau, fiindca sunt multi care stiu ca detest anotimpul asta cel mai mult.

Vacanta a trecut exact asa cum ma asteptam..multa plictiseala..foarte cald...un bronz care s-a dus la fel de repede cum l-am si capatat, foarte putine iesiri pentru ca toata lumea era plecata.

Si vine toamna. Si vin si ploile, si Bucurestiul o sa fie iar aramiu, si ud, si toata lumea o sa fie posomorata din cauza noului an scolar...

Numai eu o sa fiu in al noualea cer. Fiindca iubesc ploaia, Bucurestiul aramiu, si umezeala, si imi pare bine ca incepe scoala fiindca imi e cu adevarat dor de prietenii mei.

Vacanta voastra cum a fost?... Vara voastra cum a fost, de fapt?

Pupici amarui:)